ARMONIA CONJUGALĂ

ARMONIA CONJUGALĂ

Iuliana Petruţ

Grâul copt al armoniei conjugale nu ni se dă într-un moment magic, ca un cadou de Crăciun, ci este o muncă de o viaţă.

Nu există minciună mai mare decât aceea din poveştile pentru copii: „Şi s-au căsătorit şi au fost fericiţi." Realitatea este alta: „S-au căsătorit şi au început problemele".

Există soţi, care după primii paşi pe drumul căsniciei, ivindu-se greutăţile la care nu se aşteptau, deşi se iubesc, se gândesc să abandoneze drumul. Nu acceptă maturizarea în iubire care înseamnă să mori puţin, înseamnă sacrificiu. Statisticile arată că există ţări în care rata divorţului este de 50%. Practic tinerii intră în viaţa de căsnicie cu atîta superficialitate şi lipsă de maturitate, încât, de cum se ivesc problemele, se gândesc la despărţire. Dar... există şi soţi, care după ce au străbătut un drum lung, au ajuns la o stabilitate solidă şi acum strălucesc asemenea unui far. Şi ei au fost nevoiţi să treacă prin perioade grele.

Ce ne propunem: să aducem o mică lumină pe drumul fiecărui cuplu conjugal în căutarea armoniei. Să parcurgem acest drum pornind de la persoană, deoarece baza armoniei conjugale stă pe înţelegerea semnificaţiei vieţii, a persoanei şi a trăirii armoniei personale.

Armonia personală

Persoana umană se caracterizează prin faptul că posedă voinţă liberă, ea este propriul său stăpân (Nimeni altcineva nu poate voi, dori în locul meu), este unică şi irepetabilă, independentă în acţiunile sale, posedă viaţă interioară (simţuri, cunoaştere, dorinţă, aspiraţie) şi viaţă spirituală care se concentrează în jurul adevărului şi binelui, prin această viaţă intră în contact cu lumea vizibilă şi invizibilă, în primul rând cu Dumnezeu. Persoana umană nu poate fi redusă doar la fiinţă sau individ, pentru că ea deţine o perfecţiune proprie doar omului.

Pentru a putea pune în valoare elementele care compun persoana vorbim de trei „etaje": spiritualul, sensibilul, fizicul. Aceste „etaje" comunică împreună, se susţin, reacţionează unul asupra celuilalt, dar trebuie respectată ordinea valorilor pentru ca omul să fie în armonie cu sine însuşi. Omul în poziţie verticală este acela al cărui spirit, total liber, comandă sensibilitatea şi trupul. El nu neglijează aceste elemente, căci amândouă sunt bune şi folositoare, sunt create de Dumnezeu, dar omul este chemat să le stăpânească şi să le dirijeze. Omul va deveni calm şi liniştit, în armonie cu sine, iar această armonie va străluci în relaţiile cu toţi oamenii.

Ori de câte ori comandă fizicul, omul „merge în cap", sensibilul se atenuează, iar sufletul se sufocă. (Acea mâncare căreia nu-i pot rezista, deşi medicul mi-a zis că-mi face rău, acea sezaţie de euforie căutată în alcool). Unii oameni înaintează târându-se, la ei conduce sensibilul, spiritul este paralizat, nu mai pot judeca şi acţiona liber (Mă rog azi pentru că sunt în formă, dar nu voi putea dacă sunt supărat, lucrez cu unul pentru că e simpatic, dar nu fac nimic cu celălalt pentru că „nu-l suport").

Dar această armonizare şi unificare profundă a persoanei trebuie să aibă un scop şi un plan, un drum de urmat. De aceea, pentru fiecare creştin aceste întrebări sunt importante, la care trebuie să dăm un răspuns personal: Cine sunt eu? Care este scopul vieţii mele? Ce drum trebuie să urmez pentru a ajunge la scop? Îndrăznesc să cred şi să spun că pentru un credincios răspunsul ar fi unul asemănător: Sunt o persoană creată de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, scopul vieţii mele este mântuirea sufletului meu = unirea cu Dumnezeu, aici şi în veşnicie, iar eu l-am ales pe Isus Cristos, mergând pe drumul căsniciei (sau al vocaţiei la viaţă consacrată, preoţie).

Numai în Isus Cristos şi pentru El, omul poate fi în armonie cu sine şi cu semenii săi.

De aceea, înainte de a alege căsătoria, persoana ar trebui să se cunoască mai bine în ceea ce priveşte calităţile şi defectele, să capete încredere în sine, să fie sincer cu sine însăşi şi să fie pe drumul cuceririi armoniei personale.

Fiecare persoană, deci fiecare soţ sau soţie este cineva unic şi irepetabil, un mister, iar din acest mister izvorăsc toate obligaţiile de respect şi libertate care se cuvin fiecăruia dintre soţi.

Respectul reciproc este prima exigenţă a iubirii şi semnifică:

- să acţionăm cu grijă ca să nu-l rănim pe celălalt,

- să-l acceptăm pe celălalt aşa cum este,

- să nu-i pretindem să se schimbe, cu orice preţ la felul nostru de a fi, în toate împrejurările,

- să fim sincer cu el,

- să fim atenţi şi devotaţi,

- să ne bazăm unul pe celălalt pentru a creşte împreună, pentru a fi mai buni împreună.

Libertatea

Cea mai mare parte a oamenilor se cred liberi, dacă pot să zică: „Fac ce vreau".

Dar dacă urmezi vocea instinctului ai o libertate de animal, dacă urmezi vocea sensibilităţii ai o libertate de om rănit de păcat, dar dacă urmezi voinţa lui Dumnezeu, ai libertatea de fiu al lui Dumnezeu.

Libertatea reprezintă posibilitatea, ca odată ce îţi eşti propriul stăpân, să alegi şi să urmezi, întotdeauna, fără ezitare şi fără greşeală, calea binelui.

Şi să ne amintim că alegerea soţului/soţiei este o alegere liberă reciprocă. Atunci în căsnicie...?

Există libertate dacă: unul din soţi impune celuilalt ce să gândească, ce să spună, ce să facă?, unul este şeful casei şi celălalt trebuie să stea smirnă între cei 4 pereţi ai gusturilor celuilalt?

În căsnicie, din iubire şi respect alegi liber să-ţi restrângi propria libertate în favoarea celuilalt. Există un fir roşu nevăzut al libertăţii care este diferit de la familie la familie.

Din faptul că soţul şi soţia sunt un mister unic şi irepetabil se nasc drepturile fiecăruia dintre soţi:

- Dreptul de a exprima cu sinceritate ceea ce simte sau gândeşte, şi deci de a spune adevărul gol-goluţ.

- Dreptul de a i se acorda încredere în privinţa spuselor şi faptelor sale.

- Dreptul de a fi ascultat şi înţeles atunci când se confruntă cu situaţii neprevăzute.

- Dreptul de-aş face cunoscute necesităţile şi dorinţele şi dreptul ca acestea sa fie tratate cu seriozitate şi respect.

- Dreptul de a-şi recunoaşte, slăbiciunile şi defectele, ştiind că nu riscă sa fie luat în râs.

- Dreptul de a fi iertat.

- Dreptul de a se maturiza în ritmul său, care poate fi diferit de a celuilalt.

- Dreptul de a iubi aşa cum este, în felul său, cu caracteristicile sale...

Radiografia iubirii

Dacă ar fi să facem o radiografie a iubirii am spune că iubirea este o emoţie, o energie, o vibraţie, o pasiune, un mister... Îl trăieşti dar nu-l poţi defini. Câţi oameni sunt, atâtea definiţii. Fiecare persoană are o capacitate nelimitată de a iubi, care se manifestă diferit de la o persoană la alta, fiecare are ritmul său, modul său, timpul său... căci fiecare e unic.

Dragostea pasională, romantică este o emoţie care îl absoarbe şi-l copleşeşte pe îndrăgostit încât acesta îşi pierde simţul proporţiilor şi nu mai e în stare să judece clar.

Toate valorile îşi pierd semnificaţia în faţa acestei iubiri de necontrolat.

Sub impulsul acestui gen de iubire îndrăgostiţii sunt în stare de acţiuni necugetate. Situaţia se aseamănă un pic cu nebunia. Aceasta iubire e menită să se răcească şi să dispară cu trecerea anilor.

Legea contrariilor spune că contrariile se atrag. Femeia are anumite caracteristici, calităţi pe care bărbatul nu le are şi invers. Deci cei doi au nevoie unul de altul şi se completează: necesitatea devine atracţie.Din punct de vedere psihologic, femeia se naşte dotată cu intuiţie, spirit de sacrificiu, emotivitate, iar bărbatul are o mai mare capacitate de analiză, de aprofundare, o judecată la rece...Uniţi, se completează. Dar nu se întâmplă mereu aşa, deseori iubirea încalcă orice schemă, este imprevizibilă.

Afinitatea este un fel de simpatie, care se naşte între două persoane care se simt, una în prezenţa celeilalte pe aceeaşi lungime de undă, ca şi cum s-ar fi născut una pentru cealaltă, ca o rudenie de tip psihologic. Iubirea se poate întemeia pe această afinitate, iar cuplurile la care dragostea romantică de la început a dispărut - dacă căsnicia a fost întemeiată pe această afinitate, ea se poate menţine.

Iubire şi sexualitate.În căsnicie, sexualitatea este o parte importantă şi integrantă. Dacă sexualitatea se activează în afara orbitei iubirii, niciodată nu se ajunge la plinătate. Doar în prezenţa iubirii, sexualitatea va căpăta sens şi bucurie interioară. Fără iubire, sexualitatea constituie o simplă satisfacere a instinctelor, act mecanic, fără frumuseţe şi semnificaţie.

Trezirea din vis. Îndrăgostiţii cred că se cunosc unul pe celălalt dar în majoritatea cazurilor cunoaşterea este doar de suprafaţă; şi cei doi se unesc în legătura căsniciei fără să se cunoască cu adevărat. Viaţa reală îşi asumă misiunea de a spulbera visele şi ne trezim în faţa adevărului: pereche ideală nu există. Pentru mulţi tineri această trezire este crudă, dar e necesară şi benefică. Mai toate cuplurile trec prin această etapă de descoperire reciprocă, aceasta trecere de la vis la realitate, care este de maximă importanţă şi este foarte delicată.

Adaptarea. Urmează încet procesul acceptării când:

- Fiecare dintre soţi trebuie să recunoască că soţul/soţia are şi defecte, dar are şi calităţi.

- Fiecare dintre soţi trebuie să-şi accepte soţul/soţia aşa cum este, cu bune şi rele, să-i fie devotat şi să poata afirma şi întări decizia de a merge în continuare împreună declarându-şi unul altuia:

„Chiar dacă aş fi ştiut înainte de căsătorie că ai aceste defecte, eu tot te-aş fi ales de soţ/soţie".

- Fiecare soţ trebuie să accepte in linişte că omul doreşte mult şi poate puţin, că vrea să se facă plăcut şi nu reuşeşte, că este slab, că depunem eforturi mari şi obţinem rezultate minore.

- Fiecare soţ trebuie să-şi accepte tovarăşul de viaţa nu cum i-ar plăcea lui să fie, ci aşa cum este, că nu este nici meritul, dar nici vina lui că e aşa.

Iubirea. Iubirea este un devotament care se manifestă în micile detalii de zi cu zi, înseamnă să poţi simţi îngrijorare şi responsabilitate, respect şi înţelegere faţă de celălalt soţ în diferite situaţii şi nevoi care apar zi de zi. Într-o căsnicie, unul dintre soţi nu poate pretinde ca celălalt să-l iubească într-un anume fel, cu o anumită intensitate sau ritm, sau aşa cum o face el. Fiecare soţ este unic, şi deci trebuie să dea, să simtă, să iubească şi să răspundă iubirii într-o manieră unică.

Şcoala iubirii - convieţuirea conjugală

Dar să intrăm la şcoala iubirii care este convieţuirea conjugală. Cel mai mare duşman al iubirii, cu mii de feţe, este egoismul. Înainte de căsătorie fiecare dorea să-l cucerească pe celălalt. Şi după căsătorie? Ce rost are să ne mai obosim? Din egoism renunţăm la efortul de a alimenta iubirea.

Chiar şi în situaţiile cele mai dificile există o cale de rezolvare, există o rază de speranţă.

Să vedem împreună multiplele feţe ale egoismului,ca apoi să căutăm împreună câteva soluţii. Dezamăgirea. Ca să stingi un foc este suficient să nu-l alimentezi, ca să distrugi o plantă e suficient să n-o udăm, ca să nimicim iubirea e suficient să n-o alimentăm.

Câte căsnicii dezamăgite sunt pentru că au neglijat să cultive iubirea aşa cum trebuie cultivată o plantă delicată!

Superficialitatea O altă primejdie care îi pândeşte pe cei căsătoriţi: superficialitate, ispita de a trăi la suprafaţă. Şi soţii fug de ei înşişi şi de misiunea fundamentală a căsătoriei care este aceea de a cultiva iubirea şi se refugiază în bani, profesie, aventuri, alcool şi dau uitării obligaţiile conjugale şi astfel se ajunge la divorţul inimilor.

Lipsa de comunicare datorită lipsei de încredere Sunt soţi care fug în interior, în ei înşişi, aceasta ca o reacţie la o nedreptate sau abuz de putere. Când soţii îşi dau seama că nu mai sunt respectaţi, se închid în ei, dialogul se blochează şi se ajunge la divorţul inimilor, îi apucă un fel de revoltă amestecată cu umilinţa, încrederea dispare şi apar probleme de iertare.

Rutina. Somnolenţa Nu alarmează pe nimeni, nu sperie, pentru că nu face zgomot, mulţi nici nu-şi dau seama de prezenţa ei. Lucrurile care se repetă se uzează, lucrurile uzate obosesc, iar lucrurile care ne obosesc, nu mai prezintă interes. Şi în căsnicie e la fel. Soţii intră într-o somnolenţă, iar elanul de la început dispare.

Vrem să nu moară iubirea? Vrem să trăim în armonie?

Metoda micilor detalii

1. Putem să ne întrerupem lucrul şi să stăm câteva minute alături de soţ sau soţie, fără un motiv anume. Aceasta spune mai mult decât cuvintele.

2. Când nu se aşteaptă, să punem caseta cu muzica preferată, să-i facem mâncarea preferată, să facem un lucru care ştim că-i face plăcere. Aceasta , fără un cuvânt, îi spune: "Mi-ar plăcea să fac toată viaţa lucrurile care îţi plac ţie..."

3. Într-o zi oarecare, când nu e nici o ocazie deosebită, să venim cu o floare, fără să rostim un cuvânt, dar gestul spune: "Pentru mine eşti cea mai importantă persoană din lume..."

4. Ziua în care s-au cunoscut, locul,... Sunt motiv de sărbătoare. Cine sărbătoreşte, îşi aminteşte, cine îşi aminteşte retrăieşte şi aşa flacăra iubirii reînvie.

5. Mici detalii: o privire, un zâmbet, o strângere de mână, câteva minute acordate celuilalt ca să-l întrebăm: "Ce mai faci? Te doare capul?Ai nevoie de ceva?" care vor să spună: "Pentru mine, eşti cea mai importantă persoană, sunt alături de tine".

Formula secretă împotriva rutinei: soţii trebuie să fie fermi în decizia lor de a nu lăsa să se stingă iubirea.

6. Sărbătoare reciprocă. Atât bărbaţii cât şi femeile simt o mare satisfacţie să fie preţuiţi, apreciaţi şi lăudaţi de către persoana cu care s-a angajat să petreacă întreaga viaţă.

7. Să fim prezenţi înseamnă să dai spaţiu şi timp soţului/soţiei, să asculţi fără să-ţi dai cu părerea, să ai o atitudine atentă, fără grabă, să fii "pe fază", să-l faci să se simtă înţeles şi acceptat. Prin aceasta se ajunge la comuniune, care înseamnă încredere plină de bucurie, siguranţă, blândeţe, căldură, făcând din două inimi, una singură şi aceasta este fructul căsniciei: armonia inimilor.

8. Comunicarea înseamnă să-i încredinţez celuilalt o parte a fiinţei mele, şi invers. Ea presupune să-mi împărtăşesc sentimetele, fără teamă şi în deplină libertate. Nu înseamnă neapărat un dialog, pentu că doi oameni pot să vorbească mult şi să nu spună nimic.

Lipsa de comunicare între soţi este cea mai mare tragedie în familie.

Lipsa de comunicare duce în ţinutul de gheaţă al problemelor nerezolvate.

Problemele nerezolvate. Aceste probleme dacă nu sunt discutate direct, pe faţă, vor ieşi la iveală cu forţa, iar şi iar.

Simplul fapt de a vorbi despre ele ne orientează deja în direcţia potrivită.

A pune problemele pe masă şi a le comenta şi analiza - suntem deja la jumătatea soluţiei.

Ceasul sincerităţii şi al adevărului: ceas în care ne hotărâm să dăm piept cu problemele nerezolvate. Trebuie găsit locul şi momentul potrivit. Soţii să fie singuri, într-o atmosferă de calm şi înarmaţi cu răbdare infinită. Soţii să fie bine intenţionaţi şi cu dorinţa de a rezolva problema.Ca să fie evitat tonul de reproş, să folosim următoarea formulare: "Mi-ar plăcea să procedezi aşa...Am nevoie de tine când..."Să ne punem unul altuia întrebări de genul: Ce nu-ţi place la mine? Unde te-am dezamăgit? Ce crezi că nu merge în familia noastră? Ce ţi-ai dori cel mai mult de la mine?Aceste discuţii vor fi ca o operaţie chirurgicală, dar merită operaţia făcută şi apoi reluat drumul cu sufletul renăscut.

Greutăţile. Un eşec profesional, financiar, moartea unei persoane dragi, o nedreptate suferită. Care este rezultatul? Unii vă întorc spatele, prietenii vă compătimesc în tăcere. Căsnicia voastră devine mai unită, refugiul şi cetatea voastră întărită. În aceasta constă măreţia şi forţa vieţii în doi: soţii ştiu că în ciuda greutăţilor, ei nu sunt singuri şi nici o dificultate nu le va stinge iubirea. Trebuie să se audă mai tare "te iubesc acum mai mult ca oricând". În aceste momente grele, fidelitatea atinge cel mai înalt grad de maturitate.

Absenţii. Există soţi care trăiesc sub acelaşi acoperiş, dar inimile lor sunt departe una de alta. Fiecare soţ s-a închis într-o peşteră. Aceasta se întâmplă când unul din soţi sau ambii, se simt jigniţi ori trădaţi şi nu pot ierta. Singura lor plăcere este să-l pedepsească pe celălalt ascunzându-se în tăcere, plecând fără un cuvânt. Când la mijloc este o jignire, apare supărarea şi soţul jignit se închide în el. Supărarea nu iese la suprafaţă şi se transformă în otravă. Ţinem mai mult să demonstrăm că avem dreptate, decât să facem pace. Între ei se pune un zid.

De aceea prioritar este ca atunci când unul dintre soţi se simte jignit, să se plângă cât mai curând posibil şi să arate că l-a durut, dar fără să explodeze, în caz contrar relaţia se strică. Problemele sexuale. Pot fi cauza sau efectul altor probleme. Se spune că bărbaţii nu-şi pot imagina iubirea fără relaţii sexuale şi femeile nu-şi pot imagina relaţiile sexuale fără iubire. Pentru soţii cauzele problemelor sexuale pot fi: supărarea, bănuielile că soţul este infidel, nemulţumirea de sine, îndoială că merită să fie iubite, îl vede pe soţ un om egoist, insensibil, care o tratează cu autoritate şi superioritate.

Pentru soţi problemele sexuale pot apărea datorită mâniei şi amărăciunii care zac reprimate în adâncul sufletului. O relaţie de armonie şi în acest domeniu este o prelungire firescă a unei convieţuiri fericite şi arată gradul de încredere şi sinceritate cu care soţii îşi vorbesc.

Soluţii

1. Traversarea râului.

Soţul şi soţia trebuie să se hotărască împrenă pentru a putea duce la bun sfârşit traversarea râului care desparte malul iubirii romantice, de la începutul căsniciei, de malul iubirii care se jertfeşte.

2. Adaptarea.

Să facem o comparaţie. Eu sunt un arbore cu ramuri care merg în toate direcţiile. Tu, deasemeni, eşti un copac cu ramuri groase şi coroană bogată. Există pericolul ca ramurile noastre tot lovindu-se una de alta, să producă scântei. Cât tai tu, şi cât eu, aşa încât ramurile noastre să nu se mai lovească şi iubirea să rămână intactă? Ca să se adapteze, ca să "se dea unul după celălalt", cei doi soţi trebuie să moară în unele trăsături ale firii lor. Şi astfel, soţ şi soţie, murind în fiecare zi câte un pic, se vor adapta unul la celălalt.

Adaptarea presupune netezirea, şlefuirea părţilor tăioase, îndulcirea acelor trăsături care îl rănesc pe celălalt, controlarea impulsurilor, iar toate acestea sunt echivalente cu iubirea, iubirea care se sacrifică. Să iubeşti înseamnă să cedezi, să laşi să treacă de la tine, să ai răbdare, să ierţi, să corectezi cu blândeţe... Şi asta reciproc, uneori unul, alteori celălalt.

3. Răbdarea.

Cuvânt magic care cuprinde înţelepciunea supremă a artei conjugale, leac miraculos care poate îndrepta tot ce merge strâmb în căsnicie. Are inimă de mamă şi poate dărâma zidurile orgoliului şi egosimului şi este mereu însoţită de tăcere.

4. Vindecarea rănilor.

La baza tuturor eşecurilor din căsnicie stă o problemă de iertare. Pe îndelungatul drum al căsniciei apar crize, situaţii tensionate, se spun cuvinte grele, cuvintele atrag după sine cuvinte, violenţa generează violenţă şi se ajung la situaţii de neacceptat.

Ajungem astfel la nevoia de însănătoşire prin iertare.

Modalităţi de iertare.

În momentul în care sunteţi dominat de imaginea soţului/soţiei şi a jignirii pe care v-a adus-o, faceţi un act de stăpânire mintală, calmaţi-vă şi lăsaţi-o să se ducă.

Înţelegerea. "Dacă soţul/soţia are comportă aşa cu mine şi mi-e greu să-l accept şi mai greu îi este lui. Dacă eu sufăr şi mai mult suferă el. Dacă e cineva care face tot posibilul şi imposibilul ca să se schimbe şi să se poarte altfel, acela este el. Dacă reuşim să înţelegem nu va mai fi nevoie de iertare.

A ierta înseamnă a stinge sentimentele de duşmănie aşa cum stingi o flacără şi aceasta se poate face numai prin credinţă şi rugăciune.

Rugăciunea de iertare.

Puneţi-vă în prezenţa lui Isus, readuceţi-vă în memorie soţul/soţia care va jignit şi încet spuneţi următoarea rugăciune:

"Doamne Isuse, vino în inima mea. Ia în stăpânire toată fiinţa mea. O Isuse, linişteşte Tu această mare agitată din sufletul meu. Ia inima mea, Doamne şi dă-mi inima Ta. Vreau să simt, o Isuse, în acest moment, ceea ce simţi Tu pentru soţul/soţia mea. Fii Tu cel care iartă în inima mea. Iartă-l Tu în mine, pentru mine şi în locul meu. Da, Doamnul meu, vreau să simt în acest moment aceleaşi sentimente pe care le simţi Tu pentru soţul/soţia mea, ceea ce ai simţit când mureai pentru el/ea pe cruce. Vreau să-l iert aşa cum îl ierţi Tu. Vreau să-l înţeleg, să-l iert, să-l iubesc, să-l îmbrăţişez cu braţele Tale."

O PUNTE DE LEGĂTURA.

Mai trebuie construit un pod între cele două inimi care să le unifice.

Iubirea pleacă dintr-un singur izvor: INIMA LUI DUMNEZEU TATĂL.

Această Iubire, prin Isus Cristos, se revarsă într-un mod privilegiat în inima celor căsătoriţi.

Nimeni nu moare de plăcere, nu iartă de plăcere. Aţi da viaţa nu e o desfătare, ci o durere.

Isus realizează o revoluţie în inimile noastre.

Numai în unire cu Isus vom putea răspunde ţipetelor cu tăcere, furiei cu seninătate. Numai Isus poate da bucurie şi mulţumire în inima unui soţ atunci când decide să-ţi controleze nervii, să-şi frâneze instinctele. Numai Isus poate să pună iertare în locul răzbunării, blândeţe în locul violenţei, dulceaţă în locul amărăciunii, iubire în locul egoismului.

Isus realizează aceasta revoluţie în inimile noastre prin:

Rugăciune, care reprezintă „oxigenul familiei", moment binecuvântat în care ne tragem sufletul, ne încărcăm bateriile, mai ales rugăciunea făcută în numele familiei.

Iertare, care presupune spovada, iertarea reciprocă, oferită şi primită, în iubire şi adevăr.

Euharistie, Trupul lui Isus este un remediu de vindecare a căsniciei.

Bibliografie:

1. Larraňaga , Ignacio - Căsnicie fericită, Ed. Paoline, Bucureşti, 2006.

2. Quoist, Michel - A reuşi, Ed. Ars Longa, Iaşi, 1997.

3. Ange, Daniel - Trupul tău este făcut pentru iubire, Ed. Sapientia, Iaşi, 2006.

http://www.familiasiviata.ro/educatie/armonia-conjugala.html