De ce trebuie sa iertam si sa uitam?

De ce trebuie sa iertam si sa uitam?

Samuel Koranteng-Pipim, PHD

Director, Public Campus Ministries,

Conferinta Michigan

Autor, Patience in the Midst of Trials and Afflictions

Ce inseamna a ierta si a uita. Iertarea este o hotarare constienta, luata in minte si in inima, de a ierta neconditionat ofensa produsa de altcineva, fara a tine cont de pretul acestei iertari. Din nefericire, multi dintre noi au o dificultate in a-i ierta pe altii, din cauza ca fac o confuzie intre ce este si ce nu este iertarea.

1. Iertarea nu inseamna a scuza comportamentul gresit al altora. Acela care scuza comportamentul altuia spune: „Nu este nici o problema”, si pare sa sugereze ca lucrul pe care l-a facut o persoana nu a fost cu adevarat gresit, sau ca pur si simplu nu a putut sa faca altfel. Totusi, iertarea nu inseamna a scuza, sau a indreptati comportamentul gresit al unei persoane. Dimpotriva, insasi natura iertarii sugereaza ca lucrul pe care l-a facut o persoana a fost gresit si de nescuzat. Acoperirea pacatului (fapt care inseamna scuzarea lui) nu poate sa aduca iertarea. Biblia spune: „Cine isi ascunde faradelegile, nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele, capata indurare” (Proverbe 28,13). Adevarata iertare recunoaste cinstit ca lucrul pe care l-a facut o persoana este gresit, dar alege, prin harul lui Dumnezeu, sa nu-l ia in considerare.

2. Iertarea nu este slabiciune. Uneori, credem ca a-i ierta pe altii este un semn de slabiciune, sau de lasitate. Oare cine vrea sa fie perceput ca un om pasiv, nepasator? Cu toate acestea, adevarul este ca iertarea nu izvoraste niciodata din slabiciune, ci mai degraba din putere si tarie de caracter. Pentru a ierta, este nevoie de o persoana care are rabdare si putere interioara. Dumnezeu nu alege sa ne ierte pentru ca este lipsit de putere. Numai aceia care au convingeri hotarate si un caracter veritabil pot sa ierte cu adevarat. Ironia este ca, atata vreme cat alegem sa nu iertam, noi ajungem sa fim robii acelora care ne-au ranit.

3. Iertarea nu este doar o simpla uitare. A uita inseamna a pierde amintirea unui lucru. Este un proces pasiv in care trecerea timpului face un lucru sa dispara treptat din memorie. Cu toate acestea, iertarea crestina nu este rezultatul amneziei. in schimb, este un proces activ in care o persoana face alegerea constienta de a nu mentiona prejudiciul suferit, de a nu-l relata si de a nu se gandi la el.

Faptul ca Dumnezeu spune ca nu isi va mai aduce aminte de pacatele noastre (vezi Evrei 8,12) nu inseamna ca El nu este in stare sa-si aduca aminte de pacatele noastre, ci inseamna ca El nu vrea sa isi aduca aminte de ele. Este o alegere constienta a Sa de a nu socoti acele pacate impotriva noastra, sau de a nu lua masuri cu privire la ele. O veste chiar si mai buna este ca, atunci cand luam hotararea constienta de a ierta si de a inceta sa ne gandim la ofensa venita din partea cuiva, Domnul face o minune in sufletul nostru, asa incat durerea pe care am suferit-o isi pierde intensitatea, ajungand pana la faptul ca amintirea dureroasa dispare treptat.

4. Iertarea nu este un simtamant, o experienta emotionala trecatoare. Ea este o alegere constienta, un act al vointei. Iertarea este hotararea de a nu te gandi la comportamentul gresit al cuiva, de a nu vorbi despre acel comportament si de a nu fi influentat de el.

Sunt doua cuvinte grecesti traduse adesea prin „iertare”. Primul, aphiemi, inseamna a trece cu vederea, a nu lua in considerare, a nu tine cont. Termenul este folosit pentru a descrie platirea integrala, sau anularea datoriei cuiva (vezi Matei 6,12; 18,27.32). Celalalt cuvant este charizomai, care inseamna a acorda o favoare fara nici o rasplata, sau neconditionat. Acest termen sugereaza ca iertarea este un act al harului. Este un fapt nemeritat si nu poate sa fie castigat ca o rasplata (vezi Luca 7,42.43; 2 Corinteni 2,7-10; Efeseni 4,32; Coloseni 3,13). Ambii termeni implica faptul ca acela care iarta suporta anumite pierderi, sau dureri. Lucrul acesta a avut loc la Golgota, cand Domnul Isus Hristos a ales sa sufere si sa moara pentru a obtine iertarea noastra (vezi Isaia 53,4-6; 1 Petru 2,24).

Desi iertarea nu este un simtamant, iar hotararea de a ierta doare, vestea buna este ca acest act constient al vointei aduce schimbari in simtamintele noastre: primim pacea si bucuria interioara, care vin din implinirea voii lui Dumnezeu.

Oare trebuie sa iertam si sa uitam? Dispozitia, sau lipsa dispozitiei noastre de a ierta da pe fata mult despre noi. De fiecare data cand cultivam o atitudine neiertatoare, retinand cu incapatanare iertarea pe care ar trebui sa o acordam altora, sa ne aducem aminte de urmatoarele fapte:

1. Spiritul nostru neiertator arata cum dorim sa ne trateze Dumnezeu. Cand ajungem sa fim foarte raniti, adesea rostim cuvinte ca: „Nu-l voi ierta niciodata”, sau „Chiar daca il voi ierta, nu voi uita niciodata ce mi-a facut”. Altii spun: „Voi sta intotdeauna deoparte, sau nu voi mai vorbi cu ea, cat voi trai”. Ce s-ar intampla, daca Dumnezeu ar aplica Regula de aur si ne-ar trata in acelasi fel in care ii tratam noi pe altii? (Apropo, Regula de aur spune, in esenta, astfel: „Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel” (vezi Matei 7,12; Luca 6,31).

Cum v-ati simti, daca, dupa ce ii marturisiti Domnului pacatele, auziti o voce din cer, spunandu-va: „Te-am iertat, dar pur si simplu nu mai vreau sa am nimic de a face cu tine?” Sau ce ar fi daca Domnul vi S-ar adresa personal si v-ar spune: „Te-am iertat, dar nu voi uita niciodata ce Mi-ai facut?” Nu cred ca ar fi multi care sa se simta in siguranta cu acest fel de „iertare”!

Scriptura ne indeamna sa-i iertam pe ceilalti, intocmai cum ne-a iertat Dumnezeu pe noi. Domnul ne-a iertat fara sa ne ceara nimic in schimb, iar noi trebuie sa-i tratam pe ceilalti in acelasi fel. „Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos” (Efeseni 4,32). „ingaduiti-va unii pe altii, si, daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi” (Coloseni 3,13 ).

2. Spiritul nostru neiertator da pe fata faptul ca nu pretuim iertarea lui Dumnezeu. Un crestin iertat este intotdeauna un crestin care iarta. Faptul ca nu ii iertam pe altii este un indiciu care arata ca nu dam valoare iertarii oferite de Hristos. Acest fapt este surprins intr-o modalitate remarcabila in parabola celor doi datornici, spusa de Domnul Hristos in Matei 18,21-35. in aceasta parabola, un slujitor ii datoreaza unui imparat o suma substantiala. Cand imparatul ameninta ca il va vinde pe slujitor si pe familia lui spre a plati datoria, slujitorul il roaga sa aiba mila. imparatului i se face mila de el si ii iarta datoria (v.27).

Cateva momente mai tarziu, slujitorul cel iertat vede un tovaras de slujba care ii datora o suma mult mai mica. Atunci cand ii cere plata, omul il roaga sa-l mai ingaduie un timp. Totusi, slujitorul cel iertat il refuza. El „s-a dus si l-a aruncat in temnita, pana va plati datoria” (Matei 18,30). Cand imparatul aude despre lucrul acesta, il cheama pe slujitorul cel iertat, care a ajuns sa fie neiertator, si ii spune: „Rob viclean! Eu ti-am iertat toata datoria, fiindca m-ai rugat. Oare nu se cadea sa ai si tu mila de tovarasul tau, cum am avut eu mila de tine?” ( v.32.33). in mania lui, imparatul porunceste ca slujitorul cel neiertator sa fie pedepsit. Domnul Isus concluzioneaza parabola astfel: „Tot asa va va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau” (v.35).

3. Spiritul nostru neiertator arata daca vom primi, sau daca vom pastra, ori nu, propria iertare. Din cuvintele Domnului Hristos, invatam ca, daca nu iertam, nici Dumnezeu nu ne va ierta. in Rugaciunea Domneasca, Isus spune: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri…” (Matei 6,12). El continua: „Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre” (v.14.15)

4. Spiritul nostru neiertator da pe fata lipsa de credinciosie si de iubire fata de Dumnezeu. Istoria lui Iov ne invata ca incercarile noastre aspre – inclusiv durerile si tragediile pe care le-am indurat – arata daca il iubim, sau nu, pe Dumnezeu. Cand a intrebat: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” (Iov 1,9), Satana voia sa spuna ca nici un crestin nu va continua sa-I slujeasca Domnului, daca va trece prin suferinte serioase. Asa cum s-a exprimat el: „Piele pentru piele! Omul da tot ce are pentru viata lui. Dar ia intinde-ti mana si atinge-Te de oasele si de carnea lui, si sunt incredintat ca Te va blestema in fata” (Iov 2,3-5).

in marea lupta dintre Hristos si Satana, felul in care raspundem la suferinte este un vot pentru, sau impotriva lui Dumnezeu. Prin atitudinea fata de prejudiciile care ne-au fost pricinuite de altii, fie ii dam slava lui Dumnezeu, fie il tradam. Faptul ca iertam, sau nu iertam, da pe fata adevarata noastra credinciosie si dragoste fata de Dumnezeu.

Adevarata problema aflata in centrul atentiei, atunci cand ne confruntam cu orice incercare (inclusiv suferintele, pierderile, etc.), este aceasta: Vom continua sa ne incredem in Dumnezeu, cu convingerea ca El stie ce este mai bine pentru noi si ca El are puterea de a ne sustine si de a ne salva? Vom face noi ce ne-a cerut El (in cazul acesta, sa-i iertam pe altii), chiar si in mijlocul bolii, al crizelor financiare, al dificultatii, al durerii, dezamagirii, dispretului, respingerii, mortii, etc.? (vezi Iov 19,6-27). Sau vom implini voia Sa numai cand lucrurile merg asa cum dorim noi?

Poate ca ai fost ranit de cineva apropiat, sau drag – poate o ruda, un coleg de munca, sau de partenerul de viata. Cel care te-a ranit serios ar putea chiar sa fie o persoana care obisnuieste sa mearga la biserica. Poate ca ai fost ranit, tradat, inselat, umilit, sau lovit de un frate de credinta, un prezbiter, un instructor la Scoala de Sabat, sau de pastor. Nu poti sa te aduni, ca sa ierti. Poate ca inca te simti ranit, sau suparat.

Indiferent de cauza suferintei tale, nu uita ca durerea ta este o parte a marii lupte dintre Hristos si Satana. in lumina acelui conflict cosmic, Domnul te indeamna sa iei o hotarare constienta de a-l ierta pe cel care te-a ofensat. Pentru ca, atata vreme cat vei continua sa porti in suflet amaraciunea si resentimentul, nu vei fi liber niciodata. Vei ramane pentru totdeauna un sclav al persoanei care te-a ranit.

S-ar putea intampla ca, tocmai acum, cand citesti pagina aceasta, casnicia ta sa se destrame. Poate ca, din cauza durerii si a suferintei pe care le-ai indurat in casatoria ta, te gandesti la un divort nebiblic (vezi Matei 19,9). Desi este posibil sa nu intelegem intotdeauna de ce oamenii aleg sa ne raneasca, sa nu uitam ca Domnul poate sa scoata ceva bun din experientele noastre dureroase, intocmai cum a facut in cazul lui Iosif. Dupa ce a trecut prin tot felul de suferinte si ofense – gelozie, rautate si ura din partea fratilor lui, dupa ce a trecut prin hartuirea, santajul si acuzatia mincinoasa a Dnei. Potifar, prin nedreptatea inchiderii intr-o inchisoare egipteana si prin dezamagirea de a fi uitat de unul dintre tovarasii lui de inchisoare, Biblia raporteaza ca, mai tarziu, Iosif a inteles ca mana lui Dumnezeu a continuat sa conduca lucrurile, chiar si in chinul sau ingrozitor, pentru binele lui si pentru binele omenirii (Geneza 45,5; 50,20).

Ellen G. White scrie: „Cel care este umplut cu Duhul lui Hristos ramane in Hristos. Orice ar veni asupra lui vine de la Mantuitorul, care il inconjoara cu prezenta Sa. Nimic nu il poate atinge, daca Domnul nu aproba. Toate suferintele si necazurile noastre, toate ispitele si incercarile, toate intristarile si durerile, toate persecutiile si privatiunile, pe scurt, toate lucreaza impreuna pentru binele nostru. Toate experientele si imprejurarile sunt lucratorii lui Dumnezeu, prin care binele ajunge la noi” (Divina vindecare, p. 489).

Concluzie. Daca va luptati cu propriul spirit neiertator, aduceti-va aminte ca Dumnezeu v-a iertat si v-a raspuns cu bunatate. Ei bine, David a stiut ca: „Domnul este indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate. El nu Se cearta fara incetare, si nu tine mania pe vecie. Nu ne face dupa pacatele noastre, nu ne pedepseste dupa faradelegile noastre. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat este de mare bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El, cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi (Psalmi 103,8-12).

Daca intelegeti si daca ati primit iertarea lui Dumnezeu, va este cu putinta sa iertati. Daca inca va intrebati de ce trebuie sa iertati si sa uitati, povestirea lui David si Mefiboset ne invata ca motivul cel mai convingator al iertarii nu este faptul ca persoana respectiva merita sa fie iertata, ci „din pricina lui Ionatan”.

Adventists Affirm – cu permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

de Samuel Koranteng-Pipim. Copyright © 2007 - Articole Crestine.