Treceți la conținutul principal

sa o ajutam pe Maria


Impreuna o putem salva pe Maria.

Europa FM s-a implicat începând de vineri în strângerea banilor necesari pentru tratamentul unei fetiţe în vârstă de 5 ani, fiind singura persoană din România afectată de respectiva boală.

Toader Păun a anunţat în urmă cu doar câteva minute la Europa FM bilanţul de până acum al sumelor colectate prin SMS la 848.

7444 de euro au fost strânşi până duminică la ora 8:26.

Fiecare doi euro îi prelungesc viaţa Mariei cu încă o jumătate de oră, costul tratamentului fetiţiei fiind de aproximativ 3.000 de euro lună de lună.


SMS 848 - PENTRU A DONA 2 EURO

Povestea Mariei, spusă de mama ei

Maria a fost diagnosticată în aprilie 2008 la Institutul Kremlin Bicetre din Paris cu boala Tirozinemie de tip 1 (o boală foarte rară şi foarte gravă).

Diagnosticarea s-a făcut după un an de zile de investigaţii în România.


Maria a fost diagnosticată în aprilie 2008 la Institutul Kremlin Bicetre din Paris cu boala Tirozinemie de tip 1 (o boală foarte rară și foarte gravă), medicul curant fiind român Dl. Dr. Bogdan Hermeziu. Diagnosticarea s-a făcut după un an de zile de investigații în România, în momentul în care copilul meu ajunsese să nu mai mănânce, să nu mai doarmă și să nu mai meargă.

Tratamentul recomandat la Spitalul Kremlin Bicetre din Paris este următorul:

- tratament pentru tirozinemie: NTBC (Orfadin) 15 mg/zi și regim hipoprotidic, pentru tot restul vieții.

- tratament pentru rahitism: fosfoneuros 30mg/kg/zi și Un-Alfa 5 picături/zi.

- tratament pentru creștere: Tyr 2 Prima 20g/zi.

Am început tratamentul prescris de către medicii francezi pe 1 mai 2008 și pe 7 iunie 2008 fetița mea a făcut din nou primii pași. Acum ea este un copil normal care merge la grădiniță, se joacă cu prietenii din fața blocului și merge chiar și la dansuri. Dar ca să facă toate aceste lucruri, normale pentru orice alt copil, ea trebuie să urmeze toată viața acest tratament care ajunge la 3.000 de euro/lună.

Neavând un ajutor din partea statului român, am început să strângem bani din diferite sponsorizări, care ne-au permis să începem tratamentul și să vedem primele rezultate, extraordinare, ale acestui medicament. Din luna mai a anului trecut și până astăzi am reușit să strângem banii necesari achiziționării medicamentului și alimentelor non-proteice, pe care le cumpărăm tot din Franța, deoarece nu se găsesc pe piața românească.

Astăzi, însă, am ajuns la "fundul sacului". Statul român, împreună cu Ministerul Sănătății trebuie să se implice, trebuie să îi dea copilului nostru dreptul la viață! Fără acest tratament, boală Mariei va recidiva imediat și în puțină vreme va face cancer hepatic, după care inevitabilul se va produce.

Am depus un Memoriu la Ministerul Sănătății din prima lună de diagnosticare, pe 21 mai 2008, cu nr.282 la Dl. Mircea Manuc,Secretar de Stat, cerând includerea bolii în programul bolilor rare și trecerea medicamentului pe lista medicamentelelor gratuite în baza Ordinului 318/2008. Ni s-a spus atunci că Maria este prima și singura persoană din România diagnosticată cu această boală de metabolism.

Pe 7 ianuarie 2009 am venit, din nou, la Ministerul Sănătății unde am vorbit cu Dl. Adrian Pană, Director în cadrul Direcție de Politici, Strategii și Managementul Calității în Sănătate care nu știa de dosarul Mariei. Ulterior întâlnirii noastre am aflat că dânsul nu mai lucrează în cadrul Ministerului.

Tot în ianuarie am mai depus un memoriu cu nr.129 la cabinetul Dl. Secretar de Stat Nechiță Aurel.

Știu că până în momentul de față boala Mariei s-a introdus în programul bolilor rare, având acceptul uneia dintre comisii (comisia de genetică sau comisia de pediatrie) prin ordinul 417/31.03.2009.

Următorul pas ar fi introducerea medicamentului pe lista celor compensate, care se face numai prin modificarea HG 720/2008 dar numai după ce medicamentul Orfadin va avea autorizație de punere pe piața românească și stabilirea prețului, care se face de către o subcomisie a Comisiei de Strategie Terapeutică din cadrul Departamentului Direcție Farmaceutice (aici am ținut legătura cu Dl. George Baicu) din cadrul Ministerului Sănătății. Am luat legătura personal cu Swedish Orfan International, producătorul medicamentului Orfadin, care a venit pe 17 martie 2009 la București pentru a depune toată documentația pentru stabilirea prețului acestui medicament, pentru a obține acceptul din partea Comisie de Strategie Terapeutică și introducerea lui pe lista medicamentelor gratuite. Am înțeles că acest lucru este posibil prin modificarea HG 720/2008 care, însă nu se va întâmpla înainte de luna mai sau iunie anul curent.

Pe data de 16 martie 2009, am fost din nou la Ministerul Sănătății unde mi s-au spus cu prea multă ușurință următoarele: dacă modificarea nu va fi prinsă anul acesta, nu se mai poate face nimic până în vara anului 2010. Dar până atunci noi nu vom mai avea bani de medicament! Ce să fac? Să-mi las copilul să moară, acum când este mai bine că oricând?

Noi nu mai avem medicamentul decât până la sfârșitul lunii aprilie 2009. Vă rog, ajutați-ne să o ținem pe Maria în viață!

Știu că sunt proceduri de urmat, înțeleg că există niște reguli, dar credeți-mă, viața copilul meu depinde de acest medicament și mă tem că boala nu va ține seamă de birocrație sau proceduri.

http://www.europafm.ro/europa-fm/de-partea-ta/ajutati-o-pe-maria/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Problema :)

Problema :): Un sarut pasional de 1 minut consuma 26 de calorii. Se cere: Cate ore/zile/saptamani trebuie sa executi ca sa ajungi la greutatea ideala?  Partida de sex : 144 calorii in jumatate de ora  Dezbracarea : 8 calorii Preludiul : 238 calorii in jumatate de ora o intalnire cu soacra 2000 de calorii https://www.facebook.com/photo.php?fbid=446970392059988&set=a.106879766069054.14465.100002410943138&type=1&theater

cine esti tu?

"O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea se simti ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi. - Cine esti ? a intrebat-o o Voce. - Sunt sotia primarului, a raspuns ea. - Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu. - Sunt mama a patru copii. - Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu. - Sunt invatatoare. - Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu. Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea : „Cine esti tu?" - Sunt crestina. - Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu. - Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana celor sarmani. - Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu. In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel intreaga ei viata s-a schimbat..."

Mai frumoasa...

Laura Stoica - Mai Frumoasa Esti departe si ai asupra mea o putere imensa Ma trezesc zambind in fiecare zi Ce sansa ca te-am cunoscut, Nu mai credeam in iubire de mult... Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire N-am mai fost indragostita asa nicicand... Fericirea pe care-o primesc Doar cu tine vreau s-o traiesc Cu tine invat sa iubesc... Tu ma vezi mai frumoasa decat stiu eu Ma faci sa simt ca sunt centrul lumii eu Si ma alinti, ma alinti, ma alinti cu vorbe dulci Inima mea nu vrea s-o minti, nu vrea s-o uiti... Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire, Sa ma trezesc zambind in fiecare zi Fericirea pe care o primesc Doar cu tine vreau s-o traiesc Cu tine invat sa iubesc... Refren :.. Uneori fara tine drumul e greu As vrea sa fii cu mine, cu mine mereu... Fericirea pe care o primesc Doar cu tine vreau s-o traiesc...